Ploaie de toamna


"Ce ciudat e cand ploua, cum unii oameni se ascund, si altii se plimba ca si cum nu ar cadea stropi mari de apa din cer. Eu cred ca celor care se ascund le e frica sa nu li se intinda machiajul. Si mama se machiaza, si mereu il atentioneaza pe tata sa nu o sarute ca i se ia rujul. Da, asta trebuie sa fie."

Un copil de 14 ani, pe o banca in fata casei, se uita la trecatorii grabiti. Cerul era innorat, si stia ca atunci cand e cerul innorat va ploua. Si stia ca atunci cand ploua se intinde machiajul oamenilor, si de aceea ei se ascund.


"Ce ciudat e, cand ploua...de ce oare se ascund toti sub umbrele, nu e ca si cum nu ar face dus acasa dimineata, oare le e frica de apa? Poate e din cauza hainelor. Se uda. Se aduna pe corp si le arata formele. Deci hainele trebuie sa-ti ascunda corpul..."

Avea 14 ani si nu stia prea multe, dar ce stia era o siguranta, o descoperire valoroasa. La varsta asta afli cele mai multe adevaruri s-ar putea spune.

"Interesant cum atunci cand e soare afara poarta toti ochelari ca sa nu-i orbeasca lumina. La scoala ne-a spus ca soarele ajuta plantele sa creasca, si ca soarele da viata. Ei de ce se ascund de el? Mama imi spunea ca pe vremuri era rusinos sa te bronzezi, femeile purtau umbrele pentru soare, pentru ca pielea lor sa ramana alba. Acum, mergem toti la mare si ne facem negri ca un tuci. Acum e sanatos."

Era un copil de 14 ani, termina scoala generala, si inca avea o curiozitate nesatisfacuta in ceea ce priveste obiceiurile oamenilor. Erau destule pe care nu le putea intelege, si avea suficiente intrebari care faceau profesorii sa ii arunce priviri ciudate, si la toate primea invariabil acelasi raspuns : "Lasa ca o sa cresti mare si o sa vezi", zambeau ei impaciuitor.

"Si totusi nu inteleg de ce se ascund ei si de apa si de soare. Sunt unii totusi care se plimba prin ploaie. Ei sunt niste visatori. Mama spune ca or sa creasca. Toti crestem? Cand crestem nu mai visam inseamna. Dar eu as vrea totusi sa visez. Cand visezi poti face orice, poti merge oriunde. Poate cand visezi mergi prin ploaie si nu te uzi, si mergi pe la soare si nu te dor ochii."

Avea 14 ani, era un copil visator, spuneau profesorii. E bine, mai spuneau ei, are imaginatie. Asta e intotdeauna bine, s-ar putea spune.

asa ciudat cum cateva cuvinte insiruite pot spune atat de multe...Pot schimba soarta unui om.Il pot face sa traiasca vesnic.Il pot condamna la moarte.Il pot face fericit sau trist.Cuvantul e totul,e cheia usii ce da spre templul nemuririi...
Si ploua...


Green Day - Wake Me Up When September Ends
Asculta mai multe audio Muzica

2 comentarii:

Jul spunea...

Frumos, foarte frumos. Una din lucrarile care te pun pe ganduri, ce te fac sa te opresti o tara si chiar sa te gandesti la ce ai ratat si la ce ai trait cu adevarat in viata asta. In alta ordine de idei, imi place ca nu ne'ai fugarit prin ea, ai reusit sa transmiti ce ai vrut si ne'ai lasat si sa respiram :D.
Good work Sunshine!

Anonim spunea...

... mai sunt oameni care fug spre ploaie... altii care alearga spre soare... si unii copii de 14 ani care nu se mira... ci inteleg... si nu sunt pe cale de disparitie... doar au devenit mai rari sau lumea a devenit mai mare...:D