Un gest deosebit.

Bucuresti.
Azi in jurul orei 13, ma aflam in metrou, mergend cu treburi spre Centru. La un moment dat pe bancheta din fatamea s-a asezat un domn, nici prea tanar, nici prea varstnic, ce tinea in mana trei trandafiri superbi. Cu un gest deosebit se simplu si o privire blanda mi-a intins un trandafir, al doilea l-a dat colegei de langa mine, iar al treilea, unei mamici cu doi copii.
Gestul atat de deosebit al omului simplu din fata mea m-a paralizat pe moment. Nu mi-a venit sa cred ca in etapa in care am ajuns sa ne jignim unii pe altii din nimica toata, mai pot exista oameni care incearca cu un gest ata de modest si de tandru sa-ti faca o bucurie.
Iti multumesc "om bun" pentru gestul tau, aproape de neimaginat astazi.

Friendship.

Prieteniile nu se măsoară în numărul de telefoane date.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de îmbrăţişări primite.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de ieşiri la băute.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de cuvinte schimbate.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de page-views-uri făcute.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de miştouri făcute împreună.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de copiuţe donate.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de ţigări date.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de chiuluri făcute împreună.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de impresii schimbate.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de critici făcute.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de haine împrumutate.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de complimente făcute.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de cunoştinţe comune.
Prieteniile nu se măsoară în numărul comun de melodii ascultate.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de filme văzute împreună.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de sleepover-uri.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de send file-uri date.
Prieteniile nu se măsoară în numărul de minute petrecute împreună.
Prieteniile se măsoară în zâmbete.

Ploaie de toamna

"Ce ciudat e cand ploua, cum unii oameni se ascund, si altii se plimba ca si cum nu ar cadea stropi mari de apa din cer. Eu cred ca celor care se ascund le e frica sa nu li se intinda machiajul. Si mama se machiaza, si mereu il atentioneaza pe tata sa nu o sarute ca i se ia rujul. Da, asta trebuie sa fie."

Un copil de 14 ani, pe o banca in fata casei, se uita la trecatorii grabiti. Cerul era innorat, si stia ca atunci cand e cerul innorat va ploua. Si stia ca atunci cand ploua se intinde machiajul oamenilor, si de aceea ei se ascund.


"Ce ciudat e, cand ploua...de ce oare se ascund toti sub umbrele, nu e ca si cum nu ar face dus acasa dimineata, oare le e frica de apa? Poate e din cauza hainelor. Se uda. Se aduna pe corp si le arata formele. Deci hainele trebuie sa-ti ascunda corpul..."

Avea 14 ani si nu stia prea multe, dar ce stia era o siguranta, o descoperire valoroasa. La varsta asta afli cele mai multe adevaruri s-ar putea spune.

"Interesant cum atunci cand e soare afara poarta toti ochelari ca sa nu-i orbeasca lumina. La scoala ne-a spus ca soarele ajuta plantele sa creasca, si ca soarele da viata. Ei de ce se ascund de el? Mama imi spunea ca pe vremuri era rusinos sa te bronzezi, femeile purtau umbrele pentru soare, pentru ca pielea lor sa ramana alba. Acum, mergem toti la mare si ne facem negri ca un tuci. Acum e sanatos."

Era un copil de 14 ani, termina scoala generala, si inca avea o curiozitate nesatisfacuta in ceea ce priveste obiceiurile oamenilor. Erau destule pe care nu le putea intelege, si avea suficiente intrebari care faceau profesorii sa ii arunce priviri ciudate, si la toate primea invariabil acelasi raspuns : "Lasa ca o sa cresti mare si o sa vezi", zambeau ei impaciuitor.

"Si totusi nu inteleg de ce se ascund ei si de apa si de soare. Sunt unii totusi care se plimba prin ploaie. Ei sunt niste visatori. Mama spune ca or sa creasca. Toti crestem? Cand crestem nu mai visam inseamna. Dar eu as vrea totusi sa visez. Cand visezi poti face orice, poti merge oriunde. Poate cand visezi mergi prin ploaie si nu te uzi, si mergi pe la soare si nu te dor ochii."

Avea 14 ani, era un copil visator, spuneau profesorii. E bine, mai spuneau ei, are imaginatie. Asta e intotdeauna bine, s-ar putea spune.

asa ciudat cum cateva cuvinte insiruite pot spune atat de multe...Pot schimba soarta unui om.Il pot face sa traiasca vesnic.Il pot condamna la moarte.Il pot face fericit sau trist.Cuvantul e totul,e cheia usii ce da spre templul nemuririi...
Si ploua...


Green Day - Wake Me Up When September Ends
Asculta mai multe audio Muzica