Acidulat.


Ma uit in oglinda si, dupa 19 ani de cand ma tot uit, mi se pare ca n-am nicio legatura cu fiinta pe care o vad. Tot nu m-am obisnuit cu ea. Cand eram mica, nu bagam in seama persoana asta, imaginea mea. Cand am crescut, si m-am vazut in film, am avut un soc. Nu, nu eram eu. Si m-am urat, cum spun eu, cauciucul. Apoi am intalnit un om care m-a intrebat: "Dar ce vezi cand te uiti la tine?"
Si am raspuns ca-mi vad toate defectele, toata uratenia, etc.
"Nu stii sa te uiti cum trebuie. Nu trebuie decat sa vezi bucuria din tine; sa stii sa o gasesti." . Replica lui mi-a schimbat viata. M-am acceptat.
In timp ce scriam asta, auzeam comentariile oamenilor... in capul meu: ia uite, ce scrie asta... M-am saturat de ce aud in jur, de toate banalitatile si vulgaritatie. Sunt bolnava de uratenia lumii si de rautatea din lume. De ce uratul are mai mare succes? Nu stiu. Nu pot crede oricum in urat.

Chopin. Da, si asta e adevarat, mi-er dor sa admir pe cineva. Vreau acasa...

2 comentarii:

Jul spunea...

Tonic;
nu-mi placi. hai acasa,tu!!

Anonim spunea...

still Oana Pellea.
find your own words!